Salim ar vrea să rămînă în Moldova, dar crede că nu prea are aici perspective. El spune că doreşte să plece cît mai degrabă în altă ţară din Europa.

Mohammad Salim, originar din Afganistan, Kabull, şi-a părăsit ţara mai bine de un an.

De mic copil îşi dorea să călătorească prin Europa. M-a uimit puterea de viaţă a acestui tînăr refugiat, de aceea îi ascultam povestea tăcută. Pentru un moment îmi veni ideea de a-i face o propunere – să vină la noi în grupul academic de la Jurnalism, să-şi spună păţaniile. Dar am renunţat – astfel procedezi deseori, cînd nu sunt hotărîtă, zic “am s-o fac altădată”, totu-i înainte. Şi nu mai fac. De astă dată, însă, am să-mi ating scopul. Dar, deocamdată, scriu acest articol pentru a-l face public cititotilor blogului Societăţii pentru Refugiaţi http://societateapentrurefugiati.blogspot.com/, adică pentru dumneavoastră. 

A trecut prin toate anotimpurile – iarnă, primăvară, vară, toamnă – de cînd a venit Salim în Moldova. Practic e o nimică toată, dar a dovedit să ne îndrăgească. Şi asta mă bucură, zice el, practic mă simt integrat, ori, cum se mai spune la moldoveni “sunt al casei”. Moldova este nu doar bogată, dar şi cu oameni înţelegători; aici mă simt în Europa, e bine aici, dar… zice meditînd afganezul, terminînd în suspans.

Ce înseamnă dar… ce-o fi vrut să-mi spună şi a renunţat. Trebuie să-l descos – îmi zic şi din nou ezit – am să reuşesc, abia am început discuţia, mă consolez.

Sunt tănăr şi mă descurc cumva – cîştig unde este posibil, primesc ajutoare umanitare din partea unor organizaţii internaţionale; de fapt, noi, refugiaţii, mai toţi beneficiem de asemenea ajutoare, fie haine, fie produse alimentare, dar nu vreau să mă obişnuiesc cu această stare de lucruri de a fi mereu în postura de a fi ajutat; vreau să-mi cîştig singur pentru existenţă – se destăinuie băiatul.

La moment stă într-un apartament din Sectorul Buiucani. Spune că îşi doreşte foarte mult să lucreze, dar din păcate nu găseşte nimic ce i s-ar potrivi. Cu această problemă se confruntă şi „ai noştri” îi zic. Mda, ştiu, e greu fără de salariu. E greu şi în Moldova şi pentru moldoveni e greu... – ne compătimeşte refugiatul.

Povestindu-şi istoria, Salim spune că în Kabull locuia împreună cu verişorul său care era jurnalist. Păi iată, verişorul meu jurnalist, îmi dă el cîteva detalii, a făcut nişte fotografii pe care nu ştiu dacă trebuia să le facă şi din acest motiv a fost omorît. E grea şi periculoasă munca voastră de jurnalist. Să fii atentă, mă sfătuie, dar cred că ştii tu – vă învaţă la facultate, poate, chestrii din astea...

Crezînd că în afacerea vărului său este implicat şi el, oamenii din acele fotografii urmau să-l omoare şi pe Salim. Cînd a aflat tata de una ca asta, de unde a avut, de unde n-a avut, le-a plătit 50.000$ celor cu pricina pentru ca să mă lase în viaţă şi să-mi dea voie să plec din ţară.

Uite aşa, tata, practic, mi-a dăruit viaţa a doua oară.

Apoi a urmat un drum lung şi nesigur, dar, ce e mai straşnic, fără a-i şti sfîrşitul – ...unde am să ajung, cu cine am să mă întîlnesc mîine, cine o să mai ameninţe şi cum să împart banii ca să-mi ajungă pănă la acel capăt de drum...

Care? Unde? Pănă cînd? – acestea sunt întrebările la care nu poate găsi răspuns omul aflat în pribegie. Din Kabul am plecat la Dubai, după care la Moscova, apoi în Ucraina, urmînd să ajung, în sfărşit, şi în Moldova.

Salim ar vrea să rămînă în Moldova, dar crede că nu prea are aici perspective. El spune că doreşte să plece cît mai degrabă în altă ţară din Europa. Problema cea mai mare este că nu se poate întreţine. Chiar şi acum părinţii mă întreţin, îmi trimit bani prin bancă, zice Salim. Ţin legătura cu părinţii, dar apelurile sunt costisitoare.

 

Salim încearcă să fie optimist. Salim speră să-şi găsească un loc de muncă.

Lui Salim îi place de Moldova, dar crede că o să poată să plece în altă ţară.

Diana Obreja,

Studentă-jurnalistă,

ULIM