Simt cum îmi trăiesc viaţa din nou, atunci cînd scriu

Marea mea pasiune este scrisul şi sunt mereu în căutare de noi impresii – trăiri noi şi, deci, texte noi. Carnetul şi pixul îmi sunt cei mai buni prieteni. (Mai am nevoie şi de un aparat foto bun-bun, şi atunci mă voi simţi şi mai implicată; dar şi un reportofon.) Oriunde-aş merge, le am cu mine, îmi sunt la îndemină. Tornada creierului îmi umple desagii cu idei noi pe care le aştern, le aştern pe hîrtie, dar, din păcate, nu le pot cuprinde pe toate – circuitul acestora este foarte intens, aşacă, uneori, bat în retragere - fac o plimbare, îmi împrospătez mintea şi uite! mi-au venit alte idei… Urmează urgent să le aştern în bloknotes.

Şi astfel… iau naştere tot felul de storioare… triste ori vesele:

Iată ce mi s-a întîmplat cu ceva timp în urmă, în oraşul Bourg-en-Bresse din, Franţa. Şi încă unde? La o instantă Judecatorească, într-o sală destul de spaţioasă, asistam la un proces penal, ascultam declaraţiile «celorlalţi» şi scriam. Trebuie să zic că printre cei convocaţi eram singura victimă, mi se furase automobilul…

La un moment dat un gardian se apropie şi îmi zice: «Doamnă, avem în sală grefieră, însărcinată cu scrierea şi întocmirea hotărîrilor», îmi ridic ochii la el şi îi răspund, nu mă îndoiesc că grifiera ia notiţe, însă eu scriu pentru că îmi place. «Sunteţi scriitoare?». Astăzi sunt în calitate de victimă a unei infracţiuni, dar, prea poate, într-o zi voi deveni şi scriitoare. Gardianul mi-a suris şi se îdepărtă.

O altă istorioară, care m-a emoţionat pînă la lacrimi, mi s-a întîmplat la Centrul sportiv din oraşul Geneva, Elveţia. Merg foarte des la bazin, îmi place mult să înot, mă relaxez şi îmi înnoiesc puterile.

Un omulean care se arăta destul de vorbăret observă că «aveţi un accent în vorbire şi sună foarte frumos, din ce ţară veniţi?». Sunt din Moldova, Domnule, azi auzit de o asemenea ţară? Este la fel de verde şi mică ca şi Elveţia. Din vorbă în vorbă s-a arătat interesat să afle cît mai multe despre Moldova – i-am trezit interesul, gîndesc. La un moment dat îmi zice, că «cu toate acestea aveţi o franceză perfectă», pentru ca discutam în limba franceză. Fapt pentru care i-am mulţumit, dar el continuă: «Ce vă lipseşte acolo în ţara Dumneavoasrtă, şi ce nu puteţi găsi la noi, în Elveţia?». Limba română, pe care mi-o doresc mereu la timpul prezent; doresc să o vorbesc zi de zi. Limba maternă îmi lipseşte, Domnule, i-am zis şi simţeam cum îmi fug lacrimile pe obraji. «Nemaipomenit», a exclamat omul şi şi-a căutat de treabă, însă eu m-am avîntat în largul bazinului să-mi potolesc lacrimile.

Toate aceste povestioare au o legătură directă cu trecutul. Simt cum îmi trăiesc viaţa din nou. De la început. Mă regăsesc pe mine copilă – în prag de frumoase Sărbători creştine cu miros de cozonaţi… Mai tîrziu - adolescentă cu emoţiile examenelor şi a primelor emoţii de dragoste.

Doar atunci cînd scriu descopăr această bogăţie - un adevărat tezaur.

Acest tezaur, sunt sigură, se ascunde în fiecare dintre noi – ţineţi pixul şi carnetul cît mai aproape.

Maria Jomir,

studentă-jurnalistă,

ULIM, anul III