În data de 17 februarie a avut loc prima şedinţă a Comitetului Naţional de Coordonare a privind trecerea la faza a doua a Programului Regional de Protecţie. Conferiţa a avut loc în sediul hotelului “Jolly Alon” din Chişinău.
În alocuţiunea de deschidere a şedinţei dl Peter Kessler, Reprezentatntul UNHCR în Moldova, a subliniat că cea mai mare realizare a proiectului este o înţelegere mai bună a sistemului azilului, iar în urma proiectului s-a stabilit o relaţie de cooperare şi mai eficientă între Ministerul Afacerilor Interne şi Serviciul Grănicieri ca urmare a semnării unui memorandum de înţelegere între UNHCR, Biroul Migraţie şi Azil, Serviciul Grăniceri şi Centrul de Drept al Avocaţilor. Este un acord la care au participat patru părţi şi în baza acestui memorandum de înţelegere toate părţile au avut acces la punctele de trecere ale frontierei, inclusiv locaţia de la aeroport şi centrele de plasament ale refugiaţilor. Acesta este un lucru care nu există în alte state şi a fost remarcat de către evaluatori drept un exemplu de practică excelentă, a declarat dl Kessler.
În luarea sa de cuvânt dl Liviu Prodan, Şeful Biroului Migraţie şi Azil din cadrul Ministerului Afacerilor Interne a punctat că asistenţa primită în cadrul programului a contribuit la o dotare tehnică mai bună şi la consolidarea capacităţilor structurilor ce activează în acest domeniu. Un merit deosebit a constituit asistenţa în dezvoltarea capacităţilor structurilor din domeniul migraţiei şi azilului, prin instruirile şi activitatea de informare desfăşurată în teritoriu. Proiectul dat ne-a oferit asistenţă la realizarea unui şir de măsuri în scopul creşterii potenţialului de primire a cererilor de azil la frontiera statului cu respectarea drepturilor solicitanţilor de azil, a fost oferit suport instanţelor judecătoreşti din Republica Moldova pentru a spori capacitatea acestora de a examina dosarele solicitanţilor de azil, precum şi organizarea unor activităţi privind consolidarea capacităţilor societăţii civile, a declarat dl Prodan.
La şedinţă a participat şi dl Rosian Vasiloi, Şef al Aparatului Directorului General, Serviciul Grăniceri al Republicii Moldova. Pentru noi acest program a fost o oportunitate enormă din considerentul că până la lansarea acestui proiect Serviciul Grăniceri se confrunta cu problema privind cunoştinţele în domeniu, în particular în ceea ce ţine de activităţile desfăşurate la fontiera de stat, la punctele de trecere, în domeniul procedurilor de azil şi protecţia internaţională. Faptul că pe parcursul acestor ani am avut posibilitatea să activăm în comun cu partenerii noştri internaţionali, partenerii de la administraţiile publice centrale de resort şi cu reprezentanţii ONG-lor de profil, a lăsat o amprentă pozitivă în consolidarea capacităţii de pregătire a specialiştilor noştri, a subliniat dl Vasiloi.
În cadrul comunicatului său, Octavian Mohorea, Consilier juridic, UNHCR Moldova, a prezentat istoricul privind protecţia refugiaţilor în Moldova, soluţii, recomandări, lacune şi provocările actuale, precum şi evoluţia numărului solicitanţilor de azil şi a refugiaţilor în ultimii 15 ani, aflaţi pe teritoriul R.Moldova.
În discursul său, Oleg Palii, avocat, Centrul de Drept al Avocaţilor, a vorbit despre monitorizarea protecţiei la frontieră şi în Centrele de detenţie, consiliere juridică şi asistenţă pentru solicitanţii de azil reţinuţi, colaborarea cu reprezentanţii autorităţilor de gestionare a frontierei şi migraţiei, schimbările cele mai importante şi planuri de viitor. Memorandumul a avut drept scop îmbunătăţirea tratamentului solicitanţilor de azil la frontieră şi în locurile de detenţie ale străinilor. În conformitate cu prevederile memorandumului, colaborаtorii Centrului de Drept al Avocaţilor au organizat vizite de documentare la frontieră, au avut acces la locurile de plasament ale solicitanţilor de azil, au verificat existenţa şi accesibilitatea materialelor informaţionale ale UNHCR şi a fost completat stocul lor, a menţionat dl Palii.
Spre sfârşitul conferinţei, participanţii au întreţinut o discuţie, prezentând aprecierile, sugestiile şi recomandările de viitor.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu