La data de 1 decembrie 2011, în incinta Academiei Ministerului Afacerilor Interne (MAI), a avut loc lansarea manualului „Dreptul refugiaţilor”, autor Roman Staraşciuc, lector superior, Catedra Drept public, editată cu suportul Reprezentanţei Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiaţi (UNHCR) în Moldova.
În discursul inaugural, între altele, dl Peter Kessler, Reprezentantul UNHCR în Moldova, a declarat că cooperarea excelentă între Academia de Poliţie din cadrul MAI, Colegiul Naţional de Grăniceri şi UNHCR, promovată cu sprijinul Programului Regional de Protecţie, finanţat de UE, a rezultat în instruirea a zeci de tineri şi tinere privind bazele dreptului refugiaţilor, în vederea aplicării mai eficiente a responsabilităţilor ce ţin de protejarea persoanelor ce solicită azil.
Dl Iurie Odagiu, prim-prorector pentru studii, a mulţumit pentru sprijinul de care se bucură Academia din partea UNHCR şi a subliniat importanţa menţinerii relaţiilor de colaborare cu atît mai mult cu cît în rezultatul acesteia au de cîştigat atît actualii studenţi, cît şi viitorii specialişti ai structurilor guvernamentale în persoana actualilor cadeţi ai Academiei.

Dl Roman Staraşciuc, autorul cursului de note Dreptul Refugiaţilor, care cuprinde unsprezece capitole, a ţinut să menţioneze faptul că în lucrarea de faţă este dezbătută problematica drepturilor refugiaţilor dintr-o perspectivă unică şi inedită deoarece comunitatea internaţională depune eforturi constante şi din ce în ce mai accentuate în soluţionarea şi ameliorarea problemelor refugiaţilor. Cursul elaborat va îmbunătăţi procesul de cunoaştere, realizare şi aplicare a normelor, iar acest fapt va influenţa pozitiv protecţia drepturilor acestor categorii de persoane.
De menţionat faptul că manualul va fi util studenţilor care studiază problematica protecţiei juridice a drepturilor anumitor categorii de persoane şi în special a drepturilor refugiaţilor, dar şi a colaboratorilor MAI care activează, şi care în virtutea atribuţiilor de serviciu, acordă asistenţă persoanelor care solicită azil în R.Moldova.

0 comentarii:
Trimiteți un comentariu