Chișinău, 19 octombrie 2011— Organizația Națiunilor Unite în Republica Moldova va marca cea de-a 66ea aniversare a Organizației prin organizarea mai multor evenimente la Chișinău și în alte localități din țară. Marcată anual la 24 octombrie, Ziua ONU are drept scop să promoveze valorile și activitatea ONU în întreaga lume, precum și colaborarea cu statele-membre.
ONU are drept scop să menţină pacea în toată lumea, să dezvolte relaţii de prietenie dintre popoare, precum și să asigure condiţii de trai mai bune pentru cei săraci şi să promoveze respectarea drepturilor şi libertăţilor omului. În prezent, ONU are 193 de ţări-membre.
Programul de aniversare demarează astăzi cu un concert de muzică clasică la sala cu orgă, care include arii, duete si romanțe celebre interpretate de Olga Busuioc, câștigătoareaprestigiosului concurs al vocaliştilor "Operalia", înfiinţat de renumitul tenor Placido Domingo, precum și de alți interpreți, acompaniați de Orchestra Națională de Cameră, condusă de dirijorul Andrei Iurchevici. Intrarea este liberă.
“Prin acest concert, ne-am propus să celebrăm prietenia și colaborarea dintre Națiunile Unite și Republica Moldova, precum și să promovăm contribuția Moldovei la patrimoniul muzical mondial“, a spus Kaarina Immonen, Reprezentant rezident ONU în Republica Moldova.
De asemenea, agențiile ONU vor organiza întruniri tematice cu studenții din cadrul universităților din Chișinău și Bălți, unde vor discuta prioritățile și realizările Organizației Națiunilor Unite la nivel global și în Republica Moldova. În cadrul acestor întâlniri, reprezentanții ONU le vor vorbi tinerilor despre rolul lor și necesitatea de a participa activ la viața din comunitate și la luarea deciziilor.
Republica Moldova a aderat la Organizația Națiunilor Unite la 2 martie 1992. Conform statutului său de membru, Moldova a ratificat o serie de acorduri internaţionale şi Convenţii ale ONU, printre cele mai importante fiind Convenţia Internaţională cu privire la Drepturile Civile şi Politice, Convenţia cu privire la Drepturile Copilului, Convenţia cu privire la Eliminarea tuturor Formelor de Discriminare Împotriva Femeilor, Convenţia de la Paris pentru Protecţia Proprietăţii Industriale, Convenția ONU privind drepturile oamenilor cu dizabilități, etc.
În prezent, în Republica Moldova activează peste 20 de agenţii şi organizaţii specializate ale ONU care, prin tot ceea ce fac, urmăresc îmbunătăţirea vieţii oamenilor din Moldova. Mai multe informaţii despre ONU vedeţi pe www.un.org şi www.un.md
*** *** ***
Persoană de contact: Ludmila Ţiganu, Specialist în relaţii cu publicul, tel. 22 00 45, int. 112, e-mail: ludmila.tiganu@undp.org
Chisinau, 19 October 2011— The United Nations in the Republic of Moldova will mark the 66th anniversary of the Organization through a series of events in Chisinau and other localities of the country. Marked annually on October 24, the United Nations Day aims to promote the UN’s values and work around the world as well as the cooperation with the member-states.
The UN’s mandate aims to keep peace throughout the world, to develop friendly relations among nations, to improve the lives of people and to encourage respect for human rights and freedoms. Currently, the UN has 193 member-states.
The UN day commemoration programme in Moldova begins today in Chisinau with a classic music concert at the Organ Hall which includes famous aria, duet and romance performed by Olga Busuioc, winner of the prestigious music contest "Operalia", created by the renowned tenor Placido Domingo, as well as other Moldovan artists accompanied by the National Chamber Orchestra led by the conductor Andrei Iurchevici. Entrance is free.
“Through this concert, we would like to celebrate the friendship and cooperation between the United Nations and the Republic of Moldova, and promote Moldova’s international contribution“, Kaarina Immonen, UN Resident Coordinator in the Republic of Moldova, said.
The UN agencies in Moldova will also organize thematic meetings with students from Universities in Chisinau and Balti to discuss the priorities and achievements of the UN worldwide and in the Republic of Moldova. During the meetings, the UN representatives will speak about the role of youth and the need for their active participation in activities and taking decisions in their communities.
The Republic of Moldova joined the United Nations on March 2, 1992. As a UN Member-state, Moldova has ratified various international agreements and UN Conventions, including the International Covenant on Civil and Political Rights, the Convention on the Rights of the Child, the Convention on the Elimination of All Forms of Discrimination against Women, the Paris Convention for the Protection of Industrial Property, and the UN Convention on the Rights of People with Disabilities.
Currently, there are more than 20 Agencies and specialized organizations of the UN active in the Republic of Moldova which, through their work, contribute to ensuring a better life for the people of Moldova.
More about the United Nations and its work at www.un.org and www.un.md
*** *** ***
For contact:
Ludmila Tiganu,
Communications Specialist, tel. 22 00 45, ext. 112, e-mail: ludmila.tiganu@undp.org
C. Peter Kessler
Representative
UNHCR Representation Moldova
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu