14 septembrie 2011

UNHCR SPRIJINĂ UNIVERSITĂŢILE DIN MOLDOVA (II) (rom-eng)

Odată cu începutul noului an de studii Reprezentanţa Înaltului Comisariat al ONU pentru Refugiaţi (UNHCR) în Moldova a transmis bibliotecii Universităţii Alecu RUSSO din Bălţi un lot de cărti în număr de 127 de titluri în valoare de peste 14 000 de lei. O donaţie similară urmează a fi făcută şi pentru Universitatea de Stat "B.P.Haşdeu" din Cahul pe data de 15 septembrie, cu care, de rînd cu Universitatea de Stat din Chişinău şi Universitatea Liberă Internaţională, UNHCR a stabilit relaţii de colaborare. 

Tematica literaturii donate ţine de domeniul drepturilor refugiaţilor, drepturilor omului, dreptului European şi dreptului internaţional umanitar. Cărţile au fost procurate ori editate de UNHCR în cadrul „Programului Regional de Protecţie în Belarus, Moldova şi Ukraina” finanţat de Uniunea Europeană (UE), şi vor fi folosite ca surse suplimentare de informare de către studenţii acestor instituţii de învăţîmînt superior din nordul şi sudul ţării.

Marin Roman, Asociat Programe UNHCR a declarat pentru HotNews.md că această Agenţie a Organizaţiei Naţiunilor Unite susține, prin donaţiile de carte, studenții care, posibil, vor deveni funcționari publici și care ar fi bine şi chiar trebuie să cunoască drepturile de care se bucură refugiații conform legislaţiei naţionale şi internaţionale.
Deseori studenții vin la bibliotecă cu scopul de a se informa anume privind aceste domenii - dreptul umanitar, dreptul refugiaților şi, din păcate, nu prea aveam ce le propune, acum, însă, aceste cărți, odată ajunse la noi în bibliotecă, cu siguranţă le vor fi de folos, a spus Antonina Antonov, bibliotecară la Biblioteca Științifică a Universității ”Alecu Russo”.

În cadrul vizitei la Universitate, dl Marin Roman a ţinut şi o lecţie publică în faţa studenţilor; prin urmare, tineretul studios, a fost iniţiat cu specuficul activităţilor desfăşurate de către Reprezentanţa UNHCR în Moldova în domeniul azilului, impactul cărora este apreciat nu doar de beneficiarii direcţi ai UNHCR - refugiaţii, solicitanţii de azil şi beneficiarii de protecţie umanitară -, ci şi de către structurile guvernameltale şi non-guvernamentale care activează în acest domeniu şi care, la fel sunt sprijinite financiar de către UNHCR în realizarea unor proiecte locale. 

 
Programului Regional de Protecţie în Belarus, Moldova şi Ukraina, finanțat de Uniunea Europeană, prevede un buget de 400 de mii de euro pentru acțiuni în Republica Moldova.










Un grup de studenţi de la Universitatea de Stat "B.P.Haşdeu" din Cahul interesaţi de lecţia prezentată de experţii în domeniul azilului dnii Marin Roman - UNHCR şi Oleg Palii - Centrul de Dept al Avocaţilor
A group of students from State University ’’B.P. Hasdeu’’ in Cahul interested in the lesson presented by the experts in asylum field Mr. Marin Roman – UNHCR and Oleg Palii- The Lawyers Law Center.





UNHCR SUPPORTS UNIVERSITIES IN MOLDOVA
With the beginning of the new academic year Representation of the United Nation High Commissioner for Refugees (UNHCR) in Moldova gave to the library of Alecu RUSSO University from Bălţi a lot of books of 127 titles that worth over 14.000 lei. A similar donation follows to be made for the State University ‘’B.P. Hasdeu’’ in Cahul on 15 September, with which along with the State University in Chisinau and Free International University, UNHCR  has established cooperation relations.
   The theme of the donation is related to the rights of refugees, human rights, European Law and international human rights. The books have been purchased or issued by UNHCR within the ‘’Regional Protection Programme in Belarus, Moldova and Ukraine’’ financed by European Union (UE), the books will be used as a additional source of information by students.

Marin Roman, Programs Associate UNHCR said for HotNews.md that this Agency of UN supports, through this donations of books, students who potentially will become civil servants and would very good for them to know refugees rights under national and international law.
Often students come to the library in order to get information on these fields – humanitarian law, refugees law, and, unfortunately we didn’t have to much to propose to them, but know with this books in the library, we certainly will be much more helpful, said Antonina Antonov, librarian at the Scientific Library of the University ‘’Alecu Russo”.

During the visit to the University, Mr. Marin Roman held a public lesson in front of the students, so the young students were initiated with the specific activities by the UNHCR Representation in Moldova on asylum field, the impact of which is appreciated not only by the direct beneficiaries of UNHCR – refugees, asylum seekers and humanitarian protection beneficiaries, but also by governmental and non-governmental structures working in this field, financial supported by UNHCR in carrying out local projects.

Regional Protection Programme in Belarus, Moldova and Ukraine, funded by European Union, provides a budget of 400.000 euro for actions in Moldova.



0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More