În anul 2000, Adunarea Generală a Naţiunilor Unite
a decis să dedice ziua de 20 iunie refugiaţilor.
a decis să dedice ziua de 20 iunie refugiaţilor.
În fiecare an, pe data de 20 iunie, comunitatea mondială marchează Ziua Mondială a Refugiatului. Începînd cu anul 2004, această zi este marcată şi în R.Moldova prin diverse manifestaţii culturale, sportive şi de informare a publicului larg privind această categorie de persoane care, potrivit ultimelor statistici, la momentul de faţă numără circa 15 mln. în întreaga lume. Cu această ocazie în peste 100 dintre ţările lumii au loc diverse festivităţi educative şi culturale, conferinţe, programe distractive pentru familii şi copii. Este o zi de comemorare a curajului şi a puterii refugiaţiilor.
Amintim că genericul Zilei Mondiale a Refugiatului din acest an este: Mie 1 îmi pasă.
Cu acest prilej, pe data de 18 iunie, curent, organizaţia non-guvernamentală Сentrul de Caritate pentru Refugiaţi, (CCR) cu susţinerea Reprezentanţei UNHCR (Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi) în R.Moldova şi a Ministerului Afacerilor Interne, în cooperare cu ONG-le din domeniu şi Direcţia Refugiaţi din cadrul Biroului Migraţie şi Azil al MAI, organizează o competiţie amicală de mini-fotbal.
De rînd cu refugiaţii şi migranţii în R.Moldova, la competiţie vor participa cîteva echipe ale reprezentanţelor diplomatice acredítate în R.Moldova şi ministere. Astfel la competiţie vor participa opt echipe reprezentînd: Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Afacerilor Interne, PNUD (Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare), Ambasada Statelor Unite ale Americii, Ambasada României, UNHCR şi OIM (Organizaţia Internaţională pentru Migraţie), Serviciul Grăniceri şi, desigur, cea a comunităţii refugiaţilor şi migranţilor.
Organizatorii şi participanţii acestei competiţii amicale invită toţi amatorii de sport să-şi susţină echipa favorită – ne îndeamnă directorul CCR, dl Djavid Paknehad, care ne-a mai comunicat că un element interesant şi original din cadrul Zilei constă în faptul că, în pauzele dintre meciuri, vor evolua un grup de copii refugiaţi cu dansuri şi cîntece populare din ţările de origine, dar vor recita şi poezii din literatura clasică şi contemporană română.
Concomitent cu meciurile de mini-fotbal, suporterii vor avea posibilitatea de a vizita expoziţia foto-itinerantă „Mi-aş Dori...”, realizată de ex-reprezentantul UNHCR în Moldova, dl Petrus Wijninga; expoziţia obiectelor de ceramică şi argilă, confecţionate de refugiaţi şi desenele copiilor din familiile refugiate în Moldova.
Competiţia va avea loc pe stadionul "Dinamo" din capitală, str. Sciusev 106 a, iar fluierul de start va fi dat la ora 9.00. Intrare liberă.
Ca şi în ceilalţi ani, manifestaţiile dedicate Zilei Mondiale a Refugiatului reprezintă o modalitate de a atrage atenţia lumii întregi asupra refugiaţilor şi a necesităţii de protejare a acestora.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu