Agenţia ONU pentru refugiaţi, la cei 60 de ani de activitate, va comemora Ziua Mondială a Refugiaţilor în Republica Moldova cu un program bogat şi variat de evenimente inclusiv lansarea unei campanii de sensibilizare a publicului. Activităţile şi evenimentele speciale nu se vor limita doar la data de 20 iunie, însă vor începe în săptămîna precedentă acestei date speciale.
Anul acesta UNHCR, care este una dintre Agenţiile principale ce oferă asistenţă şi căreia i-a fost oferit Premiul Nobel de două ori, încurajează persoanele în toată lumea să „Facă 1 singur lucru” pentru refugiaţi. Birourile şi personalul UNHCR în toată lumea vor începe prezentarea campaniei „Unu” săptămîna viitoare, pentru a sensibiliza publicul privind persoanele strămutate forţat şi persoanele apatride, povestind istoriile impresionante ale acestora şi descriindu-le necesităţile. Campania va avea mesajul „Un refugiat fără speranţă e prea mult”.
Aici, în Moldova, prin intermediul evenimentelor publice şi a paginii UNHCR Moldova pe Facebook.com, solicităm susţinătorii noştri de a „Face 1 singur lucru”, astfel ca să afle (sau să asculte istoria unui refugiat); să întreprindă o acţiune (să descarce un bener în format electronic pentru blogul său ori pagina pe Facebook, să transmită un mesaj de suport, să transmită o semnătură întru susţinerea campaniei); să transmită informaţie (prin descărcarea imaginii pe ecran şi bineînţeles să urmeze UNHCR Moldova pe Facebook.com ori paginile globale ale UNHCR pe Twitter, Youtube ori Flickr).
UNHCR şi Societatea pentru Refugiaţi vor organiza un seminar pentru jurnalişti pe 14 iunie pentru a lansa campania „Unu” şi a prezenta informaţii utile privind activităţile UNHCR în Republica Moldova şi schimbările cu care ne confruntăm în toată lumea, avînd grijă de milioanele de persoane strămutate şi apatride.
Sîmbătă, 18 iunie, publicul este invitat la o competiţie de fotbal dedicată Zilei Mondiale a Refugiaţilor, care se va desfăşura la stadionul Dinamo din Chişinău, fiind organizată de UNHCR şi Centrul de Caritate pentru Refugiaţi. Echipe de amatori vor concura într-o serie de meciuri de scurtă durată în intervalul de timp 09:00 – 12:00. Printre participanţi se numără o echipă mixtă de refugiaţi şi migranţi, o echipă mixtă UNHCR/OIM, jucători de la PNUD, căte o echipă de la Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Serviciul Grăniceri, Ministerul Afacerilor Interne şi Ambasada României. Mai mult decât atît, la stadionul Dinamo va fi expusă o expoziţie de fotografie a refugiaţilor din Moldova, realizată de Petrus Wijninga.
De Ziua Mondială a Refugiaţilor, pe 20 iunie, UNHCR Moldova planifică lansarea unui eveniment unic de sensibilizare „pliante corturi” în apropierea Arcului de Triumf pe bulevardul Ştefan cel Mare, unde va fi schiţată o tabără de refugiaţi simbolică, care va include „mini corturi” cu informaţie privind integrarea refugiaţilor şi situaţia în care se află persoanele apatride.
Această campanie unică de sensibilizare „pliante corturi” va mai fi expusă la centrul comercial „Malldova” pe 27 iunie. UNHCR Moldova planifică desfăşurarea acestei activităţi „pliante corturi” în acest an, mai tîrziu, la Balţi şi în alte localităţi.
Ambasadorul Bunei Voinţe al UNHCR Angelina Jolie a înregistrat un mesaj special dedicat Zilei Mondiale a Refugiaţilor care are tangenţă cu lansarea campaniei globale şi invită oamenii să „Facă un singur lucru”, care este oferit televiziunilor pentru a fi transmis începînd cu săptămîna viitoare. UNHCR Moldova invită persoanele să facă schimb de acest mesaj special video dedicat Zilei Mondiale a Refugiaţilor prin intermediul Facebook ori alte platforme.
Sperăm că veţi participa împreună cu noi la aceste evenimente.
UNCHR Moldova
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu