Pe data 3 martie, 2011, în incinta Universităţii Libere Internaţionale din Moldova, a avut loc lansarea CD-ului «Modele de acte depuse de avocaţi în instanţe », elaborat de un grup de 16 avocaţi, sub coordonarea Centrului de Drept al Avocaţilor.
La eveniment au fost invitaţi dl Mihail Poalelungi, judecător din partea Republicii Moldova la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului, dl Dag Brathole, Şeful Misiunii Norvegiene pentru Domnia Legii din Moldova, dl Gheorghe Amihalachioaie, Preşedintele Uniunii Avocaţilor din Moldova, dl Petru Munteanu, vice-preşedintele Consiliului Uniunii Avocaţilor din Moldova şi dl Alexei Barbăneagră, Preşedintele Centrului de Drept al Avocaţilor (CDA), moderatorul întîlnirii. Invitatul special, dl Mihail Poalelungi, a susţinut o comunicare pe tema «Sistemul judecătoresc din Moldova în cadrul integrării europene», după care a răspuns la întrebările avocaţilor prezenţi la eveniment.
La lansare au fost prezenţi avocaţi, profesori şi studenţi ai Facultăţii de Drept de la ULIM şi tuturor - circa 200 de persoane, le-a fost distribuit cîte un CD.
CD-ul «Modele de acte depuse de avocaţi în instanţe» va fi distribuit gratuit avocaţilor prin intermediul Uniunii Avocaţilor din Moldova, de către Centrul de Drept al Avocaţilor. De asemenea, CD-ul va fi disponibil on-line pe site-urie CDA şi al Uniunii Avocaţilor. CD-ul a fost conceput ca un suport, pentru avocaţi şi alţi practicieni din domeniului dreptului, în activitatea zilnică, acesta cuprinzînd modele de acte reale prezentate de avocaţi în instanţe, precum şi o selecţie de Hotărâri ale Plenului Curţii Supreme de Justiţie.
Apariţia CD-ului a fost posibilă cu sprijinul financiar al Ambasadei Regale a Norvegiei din România şi al Consiliului European pentru Refugiaţi şi Exil (ECRE cu fonduri ale UE).
CD are o importanţă majoră, atît pentru conţinutul său, cît şi pentru faptul că este unicul CD cu caracter juridic din Republica Moldova.
Autorii materialelor plasate pe CD:
Alexei Barbăneagră, Dumitru Braşoveanu, Igor Clima, Ana Constantinov, Vasile Dolghieru, Oleg Mancevshi, Iurie Mărgineanu, Petru Munteanu, Vitalie Nagacevshi, Vasile Nicoară, Oleg Palii, Ion Păduraru, Veaceslav Spălatu, Anatol Roman, Gheorghe Ulianovshi, Nicolae Ursu.
09:45
Societatea pentru Refugiați
























0 comentarii:
Trimiteți un comentariu