La 25 iunie, curent, în incinta Centrului de Reabilitate a Victimelor Torturii „Memoria”, (CRVT), s-a desfăşurat „Ziua Uşilor Deschise”. Evenimentul este organizat anual cu ocazia Zilei Internaţionale ONU pentru Susţinerea Victimelor Torturii, sărbătorită la 26 iunie.
În cadrul manifestării, au fost prezentate activităţile centrului după care au fost abordate o serie de probleme cu care se confruntă beneficiarii acestei organizaţii non-guvernamentale. Printre oaspeţii de onoare a Centrului a fost Excelenţa sa Marius Lazurcă, Ambasador al României în Republica Moldova, Peter Kessler, Reprezentantul Înaltului Comisariat al ONU pentru Refugiaţi în Republica Moldova, alţi reprezentanţi ai corpului diplomatic acreditaţi în Moldova.
Zilnic Centrul este vizitat de 10-15 persoane care au avut de suferit de pe urma torturii. Din 1999 de la deschiderea Centrului, aproximativ 1500 de persoane au beneficiat de serviciile acestuia, iar alte 560 de persoane sunt în aşteptare soluţiilor personalului de aici. De menţionat că toate sursele financiare ale ONG Memoria provin din granturi obţinute ca urmare a aplicării unor proiecte către diverşi donatori.
Între altele dna Ludmila Popovici, Directorul CRTV, a menţionat că la moment Centrul nu dispune de surse financiare suficiente pentru desfăşurarea activităţilor planifivate, din care motiv s-ar putea reduce salariile ori va urma disponibilizarea unei părţi din personal, dar în nici un caz nu vor avea de suferit beneficiarii.
CRVT „Memoria” oferă servicii de reabilitare prin asistenţă psihologică, medico-socială şi juridică, precum şi documentarea cazurilor victimelor torturii, violenţei, şi tratamentelor inumane.
Beneficiarii Centrului sunt supravieţuitorii represiunilor politice, refugiaţii ori solicitanţii de azil şi victimele recente ale torturii.
Menţionăm că în ziua de 26 iunie 1987 a intrat în acţiune Convenţia ONU împotriva Torturii, ratificată de aproximativ 140 de ţări din cele 190 ţări membre ale ONU iar peste 10 ani, Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a proclamat oficial ziua de 26 iunie ca Zi Internaţională a ONU pentru Susţinerea Victimelor Torturii.
Cristina BRUMĂ,
Student-jurnalist,
ULIM
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu