AI NOŞTRI DE MAI LA VEST

Nesiguranţa în ziua de mîine m-a făcut să trec prin diferite situaţii. Omul fără rădăcini trăieşte în nesiguranţă. Moldovenii noştri au valoare printre străini.

Interviu cu Dna Ana T., de meserie arhitector, emigrantă din Moldova, stabilită cu traiul în Geneva,

Maria Jomir: Stimată Dnă, sunteţi una dintre multele femei moldovence care aţi părăsit meleagurile natale din binecunoscutele motive din care au făcut-o, o fac şi, din păcare, o vor mai face şi alte femei de-ale noastre. Din cîte se cunoaşte, mulţi moldoveni, dar şi alte persoane din spaţiul ex-sovietic, emigrează pentru că sunt nefericiţi din cauza situaţiei materiale la care au ajuns, alţii pentru ca să le ofere copiilor lor un viitor mai bun, iar unii pentru că nu mai suportă, propriu-zis, corupţia care îşi are rădăcinile în cele mai diverse domenii de acitivate şi, chiar în structurile de vîrf guvernamentale. Pe dumneavoastră ce va făcut anume să luaţi drumul străiniei?

Ana T: Întîi de toate Vă mulţumesc pentru interesul arătat faţă de mine. Sigur, nu mi-a fost uşor să iau drumul străiniei, precum v-aţi exprimat. Dar, în calitate de mamă, nu am putut suporta suferinţele celor apropiaţi – părinţii în vărstă, şi mai ales copii, cărora nu le puteam oferi nici strictul necesar. În Moldova nu mi-am putut permite asemenea lucruri, chiar dacă aveam un job destul de plătit. Sunt mulţi moldoveni care, din păcare, nici pînă astăzi nu cunosc o altă lume în afară de frumoasele noastre poieniţe, cărăruşele satelor noastre pe care au copilărit… Dar e destul să ieşi din hotarele ţărişoarei nostre, şi peloc desoperi o altă lume, un alt stil de viaţă, alte relaţii dintre oameni şi multe-multe lucruri de care se bucură europenii. Probabil şi dorinţa de a afla ce se întămplă pe alte meridiane, dar şi curiozitatea descoperirii în sine au făcut să mă îndepărtez de cei dragi şi de ţara mea.

M.J.: Şi drumul spre acest orăşel v-a fost anevoieos? Aţi simţit sprijinul celora ce vă însoţeau?

A.T: Orice drum dinspre casa părintească este anevoios. Nu cred că o altă persoană, aflată în situaţia mea, ar da un răspuns negativ – omul este legat întîi de toate de locul în care s-a născut, părinţii şi fraţii dragi, şi de prietenii buni. La drept vorbind, de la bun început vroiam să ajung în Italia, pentru că aveam rude acolo şi speram la ajutorul lor, însă ocazia a făcut să ajuns în Elveţia.

M.J.: Vă rog să ne faceţi o scurtă descriere a unei zile trăită în Geneva?

A.T.: Îmi amintesc cu greu de zilele pline de emoţii, care mi se păreau fără de sfîrşit. Nesiguranţa în ziua de mîine m-a făcut să trec prin diferite situaţii – de anxietate şi depresie totală. Multele frămîntări şi nenumăratele nemulţumiri, însă, au trecut odată cu trăirea primelor semne de integrare în noul mediu. Şi vreau să vă spun că acomodarea, adaptarea la noul mediu social şi cultural, dar şi lingvistic este un proces foarte anevoios pentru unii dintre noii-veniţi, pe cînd o altă categorie de persoane trec foarte uşor peste aceste obstacole fireşti. Partea proastă e că unii emigranţi nu se pot integra niciodată şi nicăieri. Şi asta e grav – este insuportabil şi greu de trăit asemenea situaţii dificile. Trebua să ajung pe alte meleaguri ca să-mi dau seama de o înţelepciune a poporului nostru:  omul fără rădăcini trăieşte în nesiguranţă. Acum însă am ajuns să trăiesc clipe fericite şi să mă simt destul de bine în noua mea ţară. Mă bucur că am şi cîteva zile libere; perioadă în care, dacă e timp frumos - fac o plimbare pe malul lacului; merg cu plăcere la Biserica Ortodoxă de aici din oraş, unde îmi regăsesc liniştea şi întărirea sufletească. Din programul meu nu lipsesc nici vizitele la muzeu, vizionarea unor filme interesante ori a unei piese de teatru, concert; orice hrană spirituală face bine sufletului meu.

M.J.: Care este cea mai mare satisfactie trăită aici şi la ce Vă aşteptaţi în viitorul apropiat?

A.T.: Cu toată modestia, consider că am reuşit multe deja în viată şi mi-am dat seama că succesul meu depinde doar de mine. Chiar şi atunci cînd ai unele îndoieli, e bine să fii realist şi să analizezi  la rece mijloacele cu care urmăreşti să-ţi atingi scopul. Dar nimeni, nicioata, n-ar trebui să te facă să te opresti din a-ţi împlini visul; deşi nu orice vis se transformă în realitate. Satisfacţia mea este împlinirea dorinţelor copiilor mei; dar eu zic, măcar a unei părţi din speranţele lor. Pentru mine a dărui înseamnă a mi se dărui, a cîşiga în faţa acestei lupte care este viaţa. Este loc pentru mai bine şi pentru mai multe, dar îmi doresc din tot sufletul să fiu mai bună, mai loială, să fiu mai puternică şi mai înţelegătoare cu toţi cei din preajmă.

M.J.: Aţi plecat din Moldova, în fond, pentru a Vă creşte copiii şi pentru a le oferi mai multe. Şi cred că aţi reuşit. Acum care Vă sunt planurile - vreţi să rămîneţi aici sau reveniţi în ţară? Ce veti face dacă ar fi să vă întoareţi în Moldova?

A.T.: Trebuie să zic că Elveţia mi-a deschis uşile spre un viitor mai bun, ceea ce, din păcate, ţara noastră nu a putut să-mi ofere. Aş dori să mă întorc în Moldova cu cea mai mare dragoste pentru că rădăcinile îmi sunt acolo, însă este prea devreme să i-au o astfel de hotărire. Dacă m-aşi întoarce în ţară aşi face o meserie care să-mi aducă satisfacţie. Contează mult să faci ce-ţi doreşti.

M.J.: Cu cît sunteţi mai departe de ţară cu atît sunteţi mai aproape de ea. Vă apasă dorul de casă?

A.T.: Fie pîinea cît de rea, tot mai bine-n ţara mea – ăsta ar fi răspunsul meu, din cîte vezi, venit tot din înţelepciunea noastră populară. Uneori îmi este greu şi aici, în Geneva, oricum, mă aflu printre oameni străini. Drumurile vieţii m-au dus departe, dar gîndurile îmi zboară la casa părintească – mi-e dór de casa părintească, de ţărişoarea mea şi de tot ce înseamnă pămînt moldovenesc. Dorul de părinţi, de satul natal mă copleşeşte. Îmi lipsesc sărbătorile tradiţionale, cîntecele şi dansurile noastre populare, colindele care fac parte din copilaria şi viaţa mea, petrecute în Moldova.

M.J.: Credeţi că migraţii moldoveni sunt discriminaţi în Elveţia sau în alte ţări ale lumii?

A.T.: Una din provocările fenomenului migraţiei este situaţia economică proastă din ţară. În ceea ce priveşte discriminarea, nu am auzit şi n-am întîlnit asemenea cazuri. Vreau doar să zic şi să ştie toată lumea că moldovenii au valoare. Şi sunt mîndră pentru conaţionalii mei.                   

M.J.: Va mulţumesc!

Pentru conformitate,

Maria JOMIR,

studentă-jurnalist, ULIM