23 februarie 2012

La Academia de Poliţie ”Ştefan cel Mare” a început cursul ”Dreptul Refugiaţilor”

La 23 februarie, în cadrul Academiei de Poliţie ”Ştefan cel Mare” a Ministerului Afacerilor Interne, a avut loc lansarea cursului ”Dreptul Refugiaţilor”. Coordonator şi responsabil de acest curs este dl Roman Staraşciuc, lector superior la catedra ”Drept Public” din cadrul Academiei, care al treilea an predă studenţilor anului III, cursul ”Dreptul Refugiaţilor”.

Oaspetele de onoare, în cadrul evenimentului, a fost dl Peter Kessler, Reprezentantul Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiaţi (UNHCR) în Moldova, instituţie care colaborează de mai mulţi ani cu Ministerul Afacerilor Interne şi cu Academia de Poliţie.
Dl Kessler a mulţumit organizatorilor pentru invitaţie şi a menţionat că UNHCR acordă asistenţă Moldovei de la începutul activităţii sale aici, la solicitarea Guvernului R.Moldova. O dovadă în plus, în acest sens, este faptul că recent a fost examinată o cerere din partea Academiei de Poliţie prin care se solicită un set de echipament de calcul, care va uşura procesul de instruire a studenţilor – a menţionat Kessler.
Acţiunea face parte din cadrul Programului Regional de Protecţie în Belarus, Ucraina şi Moldova, faza a doua, care urmează să fie implementat în perioada octombrie 2011 - septembrie 2013.

Prima oră introductivă a cursului a început cu ”Consideraţiuni generale privind Dreptul Refugiaţilor”. La această oră studenţii au fost iniţiaţi cu un scurt istoric privind dreptul la azil ca un drept fundamental al omului; aceştia au făcut cunoştinţă cu caracteristicile generale ale dreptului de azil, au aflat etimologia unor noţiuni de bază din domeniul azilului etc. 
Pentru acest curs dl Roman Staraşciuc a selecat materialul cel mai necesar şi important din domeniul azilului, editând şi un manual foarte util studenţior, tot cu sprijinul financiar al UNHCR.
Manualul ”Dreptul Refugiaţilor”, după cum a remarcat şi dl Kessler, este unicul de acest fel în Europa. Tot pentru acest curs studenţii se mai pot informa din: ”Manual referitor la proceduri şi criterii de determinare a statutului de refugiat”, ”Broşura informativă pentru solicitanţii de azil, refugiaţii, beneficiarii de protecţie umanitară şi temporară în Republica Moldova” şi ”Statutul Biroului Înaltului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi”.


Reamintim că de la lansarea acestui curs în urmă cu trei ani, circa 450 de studenţi au studiat Dreptul Refugiaţilor.


Programul Regional de Protecţie în Belarus, Ucraina şi Moldova este finanţat de către Uniunea Europeană şi implementat de către UNHCR.

Cristina BRUMĂ,
Cristina EVTODII (foto),
studente-jurnaliste,
ULIM



0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More