09 decembrie 2011

Parteneriat durabil în protecţia drepturilor omului


La 8 decembrie, curent, în sala de Festivităţi a Palatului Naţionalităţilor, Biroul Relaţii Interetnice al Republicii Moldova, în parteneriat cu Instituţia avocaţilor parlamentari - Centrul pentru Drepturile Omului din Moldova şi Asociaţia obştească "Plai înfloritor", a organizat evenimentul "Parteneriatul durabil în protecţia drepturilor omului", consacrat zilei naţionale a drepturilor omului, marcat de comunitatea internaţională anual la 10 decembrie.
Organizatorii au adus mulţumiri asociaţiilor și participanţilor la eveniment pentru angajamentul asumat și promovarea, prin intermediul acestei manifestaţii, a drepturilor omului și talentelor persoanelor cu dizabilităţi.
În premieră pentru Republica Moldova a fost decernat Premiul Onorific Ombudsmanul Republicii Moldova asociaţiei ”Special Olimpic” pentru merite în respectarea şi protecţia drepturilor omului.
Anatol Munteanu, avocat parlamentar, Directorul centrului pentru apărarea Drepturilor Omului, a menţionat că acest eveniment are un aspect pozitiv din punct de vedere al energiei pe care-l poartă, ca fenomen social, avînd  mesaj de antrenare și respectare a drepturilor omului,  de sensibilizare a populaţiei în ansamblu. Toţi oamenii au dreturi egale, în special de a nu fi discriminaţi, și prin intermediul acestei festivităţi ne-am adresat întregii societăţi cu imboldul de angajare a acestora în respectarea și promovarea dreprurilor omului.
Dna Alexandra Danilencu, preşedinta asociaţiei ”Special Olimpic” (Departamentul pentru oamenii și copiii cu dizabilităţi mintale), a muţumit organizatorilor pentru invitaţie și conlucrare, menţionînd că această manifestaţie e un mare plus în colaborarea și realizarea evenimentelor culturale dedicate persoanelor cu dizabilităţi, unii dintre care s-au bucurat de premii și diplome de merit acordate de organizatori.
În final a avut loc un grandios spectacol de binefacere pentru toţi tinerii cu dizabilităţi şi a fost prezentat spectacolul de binefacere "Lacrima", realizat de Teatrul ”Studio Geneza Art”. Spectacolul a fost regizat de către actriţa Daniela Burlaca, după versurile poetului Grigore Vieru.









0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More