25 noiembrie 2011

Moldova emite unicul timbru poştal în lume pentru a sărbători aniversarea 60-a a UNHCR

CHISINAU, Republica Moldova, 25 noiembrie 25 (UNHCR) – Agenţia ONU pentru refugiaţi (UNHCR) şi serviciul poştal al Moldovei, Poşta Moldovei au lansat astăzi un timbru comemorativ, marcînd astfel aniversarea 60-a a UNHCR, agenţia ONU ce ajută persoanele care sunt forţate să fugă de persecuţie.
Moldova este unica ţară care sărbătoreşte aniversarea UNHCR prin emiterea unui timbru poştal, un pas, care se presupune că va crea mare agitaţie în rîndul filateliştilor din toată lumea.

“Convenţia pentru refugiaţi a fost adoptată în 1951 pentru a ajuta 2.1 milioane de europeni strămutaţi în urma celui de-al Doilea Război Mondial, iar în present în jur de 44 milioane de persoane sunt strămutate în toată lumea, un număr aproape echivalent cu toată populaţia Ucrainei,”  a spus Peter Kessler, Reprezentantul UNHCR în Moldova. “În present, activitatea UNHCR se extinde în mai mult de 125 de ţări şi cuprinde persoanele nevoite să fugă pentu a-şi salva viaţa şi a trece frontierele, dar şi pe cei care sunt strămutaţi pe teritoriul aceleiaşi ţări.”

În Moldova, Agenţia ONU pentru refugiaţi lucrează cu guvernul pentru a soluţiona problemele celor mai mult de 2,200 de persoane, în deosebi persoane apatride, dar de asemenea şi cîteva sute de solicitanţi de azil şi refugiaţi din ţările CSI, cît şi din Africa şi Asia.

“Suntem bucuroşi să sărbătorim aniversarea 60-a a UNHCR cu susţinerea Poştei Moldovei şi a Ministerului Tehnologiei Informaţionale şi Comunicaţiilor şi suntem foarte bucuroşi că datorită acestui timbru, mai multe persoane în Moldova şi în întreaga lume vor cunoaşte despre soarta refugiaţilor,” a declarat Kessler. 

Împreună cu recomandările şi cu susţinerea UNHCR, anul acesta Moldova a pregătit legislaţia privind determinarea statutului de apatrid şi privind integrarea refugiaţilor. Legile privind aderarea la Convenţia din 1954 privind statutul persoanelor apatride şi Convenţia din 1961 privind reducerea apatridiei sunt actualmente examinate de către Parlament.    

Aceste două acorduri privind apatridia reprezintă instrumentele juridice de bază în domeniul protecţiei persoanelor apatride şi în prevenirea şi reducerea apatridiei. Aceste măsuri legislative constituie o parte importantă a Planului de Acţiuni a Moldovei privind regimul de liberalizare a vizelor cu UE, împreună cu producerea documentelor de călătorie, care sunt aşteptate de mai mult timp, cunoscute de asemenea ca paşapoarte pentru refugiaţi.

De la începutul activităţii sale în ţară, UNHCR a cheltuit în jur de 20 milioane dolari SUA pentru a ajuta guvernul să aibă grijă de refugiaţi şi să constituie legile şi procedurile necesare.

“Moldova a întreprins un număr de paşi importanţi în ultimii ani şi este printre cele mai bune exemple privind legislaţia în regiune, care include de asemenea şi protecţia voluntară,” a spus Kessler.

Agenţia ONU pentru refugiaţi în present renovează două clădiri în apropiere de Chişinău pentru a oferi apartamente refugiaţilor, în caddrul proiectului de integrare a arefugiaţilor finanţat de UE, oferă cursuri de însuşire a limbii, cît şi alte genuri de asistenţă pentru refugiaţi. UNHCR oferă instruire pentru serviciul grăniceri şi colaboratorii MAI pentru a asigura implementarea corectă a convenţiei din 1951 privind statutul refugiaţilor. Proiectul Regional de susţinere a Protecţiei oferă instruire privind legislaţia în domeniul refugiaţilor pentru judecători şi asistenţă pentru Direcţia Refugiaţi în cadrul Biroului Migraţie şi Azil al Ministerului Afacerilor Interne.

UNHCR pledează ca Guvermului Republicii Moldova să semneze Acordului European de Abolire a Vizelor pentru Refugiaţi. Împreună cu producerea documentelor de călătorie biometrice pentru refugiaţi, beneficiari de protecţie umanitară şi apatrizi, acordul, care care a fost semnat de aproape toate statele membre ale UE, va facilita călătoria liberă a refugiaţilor documentaţi.



Pentru informaţie suplementar contactaţi Reprezentanţa UNHCR în Moldova
str. A. Mateevici, 68  MD-2009 Tel. 27 18 53, 27 08 65 fax: 27 19 53, e-mail: mdach@unchr.org
You may also wish to visit the websites www.unhcr.org and www.unhcr.org.md













0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More