28 iunie 2011

Tabără de vară pentru studenţii interesaţi de domeniul azilului


În perioada 24-26 iunie, un grup de studenţi ai facultăţilor de drept, jurnalism şi asistenţă socială de la Universitatea Liberă Internaţională din Moldova, Universitatea de Stat din Moldova şi Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” au participat la Tabăra de Vară de instruire cu genericul Conceptul privind azilul, asistenţa socială şi reflectarea în presă a problematicii refugiaţilor, care a avut loc la Baza de odihnă ODISEU din Vadul lui Vodă.
Obiectivele Taberei au fost: familiarizarea participanţilor cu conceptul privind azilul şi drepturile refugiaţilor; motivarea pentru implicarea activă în rezolvarea problemelor refugiaţilor; însuşirea principiului toleranţei - ca valoare civică semnificativă a societăţii democratice şi respectarea principiului confidenţialităţii şi informarea publicului.
Dl Peter Kessler, Reprezentantul UNHCR în Moldova, le-a comunicat studenţilor despre importanţa implicării în rezolvarea problemelor refugiaţilor, specificînd că situaţia acestei categorii de persoane în Republica Moldova, în comparaţie cu alte ţări, este una satisfăcătoare, dar se află într-o ascensiune fireacsă; UNHCR în colaborare cu partenerii de implementare, urmînd realizarea unor proiecte ce ţin, în special, de îmbunătăţirea condiţiilor de trai şi angajarea în cîmpul muncii. De asemenea studenţii au aflat unele detalii din bogata activitate a dlui Kessler în domeniul azilului.

În cadrul sesiunilor, studenţii au audiat şi s-au lansat în discuţii pe marginea comunicatului Legislaţia naţională privind cultele în R.Moldova şi dreptul refugiaţilor prezentat de dl Vitali Catană, jurist, comentator politic.
Preşedintele Societăţii pentru Refugiaţi, Dumitru Maxim, lector-superior ULIM, le-a vorbit participanţilor despre importanţa respectării principiul confidenţialităţii în reflectarea problematicii refugiaţilor, referindu-se în special la puterea de influenţă a jurnalistului în crearea unei imagini pozitive sau negative a refugiatului.
Moderatorii Valentina Olaru şi Nina Uzicov, pe parcursul celor trei zile, au reuşit să-i informeze, să-i implice pe participanţi în diverse activităţi, inclusiv cu caracter cognitiv şi distractiv, privind drepturile omului şi ale refugiaţilor; identificarea unor soluţii şi promovarea unor acţiuni/activităţi pentru asigurarea unei vieţi mai bune a acestei categorii de persoane.


Studenţii au rămas mulţumiţi de zilele petrecute la Tabără şi au adresat mesaje cordiale organizatorilor – Societăţii pentru Refugiaţi, în special Reprezentanţei UNHCR în Moldova – finanţatorul acesteia, pentru oportunitatea de a-şi îmbogăţi cunoştinţele în domeniul azilului prin schimbul de informaţii dintre studenţii celor trei facultăţi; iar la capitolul sugestii tinerii au solicitat ca pe viitor la Tabăra de Vară să fie invitaţi şi cîţiva refugiaţi, de la care ar afla cît mai multe lucruri din experienţa dramatică - anevoiosul drum spre ţara de azil - şi problemele cu care se confruntă ori succesele obţinute în R.Moldova.

La finele Taberei, participanţilor le-au fost înmînate certificate de participare şi cîte un tricou cu insemnele Zilei Mondiale a Refugiaţilor.


Victoria Ungureanu
Student-jurnalist, ULIM
















0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More